Lecție de viață: PENTRU CĂ SCHIMBAREA ÎNCEPE CU NOI

Publicat pe

836023.bebelus-homeMi-a zis o colegă, acum câțiva ani, că suntem prea mici pentru a schimba ceva, că oamenii ca noi, simpli bugetari sau salariați în privat nu avem altceva de făcut decât să luăm lucrurile așa cum sunt, să le acceptăm, să ne resemnăm și să așteptăm.
– Să așteptăm ce? am întrebat-o. Să treacă viața pe lângă noi? Să așteptăm să murim? Să așteptăm așa, pur și simplu fără a face nimic?


Eu nu pot să mă resemnez pentru că eu știu că sunt atât de importantă pentru lumea asta, cum nici nu îndrăznesc să visez. Suntem atât de importanți cu toții, suntem atât de necesari unii altora așa cum ne sunt necesare aerul și apa.
Pe vremea aia eram moață ca și colega mea. Știți care-i senzația pe care o ai de fiecare dată când ajuți un copil să vină pe lume? Te simți de parcă ai lucra la Porțile Raiului, dar aici pe Pământ, pentru ca Dumnezeu ni-i trimite pe cei mici, iar noi stăm acolo și îi întâmpinăm. E divin! Și pentru asta, la acel moment, am fost una dintre cele mai importante persoane din lume.

În urmă cu aproximativ un an, am fost la poliție pentru niște plângeri pe care i le făcusem fostului manager al spitalului. Știți ce mi-a șoptit unul dintre polițiști? Să nu-mi fac speranțe pentru că procuroarea le transmisese deja, cum trebuie să evolueze ancheta. În acel moment, acel polițist a devenit cel mai important om pentru mine.
În urmă cu vreo 3 ani am apelat la cineva să ne ajute să salvăm spitalul de la faliment. Și ne-au ajutat mai mulți, astfel, acei oameni au devenit cei mai importanți oameni de pe Pământ.
Am fost la piață și, ascunsă într-un colț, era o bunicuță ce vindea pătrunjel din grădinița ei, am cumpărat de la ea. Aici ea a devenit cea mai importantă ființă din lume pentru că pătrunjelul ei a fost cel mai aromat pe care l-am văzut vreodată.
Copilul meu, a avut ceva probleme cu adaptarea la școala, dar slavă Domnului că învățătoarea lui a știut cum să-l ajute să se integreze. Astfel, acesta minunată doamnă a devenit cea mai importantă ființă de pe Pământ.

Mă gândesc și la electricieni, că tot mi s-au ars niște aplici prin casă. Ce m-aș fi făcut fără ei? Dar fără zugravi? Dar fără tâmplari, dar fără cizmari sau croitori? Sau fără ceaunul de tuci pe care l-am primit în dar de la o țigancă care a insistat să-i spun țigancă pentru că ei nu îi era rușine cu originile ei? Mă gândesc ce am fi făcut fără măturători? Acum, fie vorba între noi, la cât de necivilizați suntem, am fi sîpat câțiva metri prin gunoaie ca să ajungem la asfalt.
Așadar, acum, stau și mă întreb: care din noi e mai mic și mai neimportant? Care din noi nu are un scop pe lumea asta? Care din noi ar trebui să se resemneze și să primească fără să crâcnească tot ce i se oferă cu picătura?

Suntem mici și neimportanți? Nu!!! Deloc!!! Suntem atât de mari și de puternici cum cum nici nu ne imaginăm. Suntem atât de importanți că unii s-ar cutremura dacă ne-am uni împotriva lor.
Suntem atât de puternici și de mari încât am putea schimba întreaga lume în câteva secunde, doar dacă am fi cu toții conștienți de asta. Dar înainte de a schimba lumea, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, să începem să credem în noi și în forța noastră, să începem să nu ne mai fie teamă. Să începem să trăim în lumea pe care ne-o dorim noi, nu în cea pe care ne-o condiționează unii.
De asta SCHIMBAREA ÎNCEPE CU NOI !!!

Jeni Iftitmie

(sursa: Facebook)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s